La Radisson Hotel Group, siguranța și securitatea oaspeților noștri sunt foarte importante. Așa cum poate știți deja, yalele marca Onity au făcut de curând obiectul atenției presei cu privire la eficiența acestor produse. Ca măsură suplimentară de precauție, conducerea Radisson Hotel Group a emis recomandări de îmbunătățire a sistemelor de închidere, transmise de producător către toate hotelurile francizei care utilizează în prezent yale marca Onity. Pentru informații detaliate în această privință, accesați site-ul web al mărcii Onity.
Înșelătoria loteriei sau a tombolei norocoase
Radisson Hotel Group a fost informat cu privire la situația unor persoane cu reședința în China, fără nicio asociere cu suita de hoteluri ale mărcii Radisson Hotel Group, care susțin că sunt angajați legitimi ai Radisson Hotel Group sau sunt afiliați cu Radisson Hotel Group într-o calitate oficială sau neoficială. Aceste persoane au încercat să contacteze consumatori, furnizându-le informații false și comunicându-le că au câștigat premii fictive la concursuri, jocuri de noroc sau tombole, în încercarea de a convinge consumatorii neatenți să le dezvăluie detaliile bancare și/sau alte informații cu caracter personal sensibile pentru a putea revendica aceste premii fictive (în numerar sau sub formă de cupoane), care nu se regăsesc în niciuna dintre ofertele promoționale ale Radisson Hotel Group adresate consumatorilor. Radisson Hotel Group nu operează în acest mod și încurajează consumatorii să ne contacteze direct cu orice informații, în cel mai scurt timp cu putință.
Înșelătoria „Organizarea vacanței mele”
Radisson Hotel Group a primit, de asemenea, informări cu privire la numeroase apeluri frauduloase către consumatori, din partea unor persoane care susțineau că sunt angajați sau afiliați cu oricare dintre mărcile Radisson Hotel Group și care ofereau consumatorilor neatenți cazare (la orice hotel Radisson din lume), în schimbul unui depozit inițial efectuat prin telefon sau card de credit. Radisson Hotel Group și mărcile sale afiliate nu au nicio legătură cu astfel de oferte, marca sau grupul nostru nu sponsorizează în niciun mod astfel de promoții sau oferte.
Înșelătoria angajării
Au circulat o serie de e-mailuri cu oferte de angajare la unul dintre hotelurile mărcii Radisson Hotel Group - cel mai frecvent mărcile hoteliere Radisson sau Park Inn - din regiunile Nigeria, Benin, India și din Marea Britanie. Aceste e-mailuri se adresează cu precădere persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, ale căror informații biografice sunt publicate pe site-uri internet și pot fi adesea identificate prin greșeli de ortografie, de gramatică și adrese de returnare neobișnuite pentru corespondență. Aceste e-mailuri pot include documente atașate care pot părea oficiale și care susțin că oferă locuri de muncă celor aflați în căutarea acestora, fără interviuri detaliate. Infractorii au solicitat apoi informații cu caracter personal sensibile (inclusiv date din pașaport, CNP sau alte date cu caracter personal) și/sau achitarea unor presupuse comisioane pentru permise de muncă sau vize către terți. Aceasta nu este o procedură de angajare în niciunul dintre hotelurile mărcii Radisson Hotel Group sau ale afiliaților săi, nu reprezintă o comunicare legitimă din partea organizației noastre și trebuie refuzată, raportată și/sau ignorată.
Recomandarea noastră generală
Referitor la ofertele de produse pentru consumatori asociate în orice mod cu Radisson Hotel Group, vă încurajăm să nu dezvăluiți informații cu caracter personal sensibile și să nu efectuați plăți către terți ca răspuns la astfel de oferte. Pentru a confirma valabilitatea oricăror informări, comunicări sau oferte discutabile care au legătură cu Radisson Hotel Group sau cu afiliații noștri, vă rugăm să contactați în cel mai scurt timp posibil centrul de Asistență clienți al Radisson Hotel Group.